Orbire

Confuz, confuz totul este confuz...Incerc sa deschid ochii, insa nu pot. Sunt lipiti. Totul este negru...si confuz. Incerc sa imi amintesc ce s-a intamplat si nu pot. Vreau sa plang dar ma abtin. Eu nu am voie sa plang. Ma ridic in capul oaselor si ating cu mana ceva cald si umed. Este sange. Simt cum se prelinge acelasi lichid pe fata mea, din ochii mei. Incet imi duc mainile la ochi si pipai. Gol. Gaura. Nu mai am ochi. Inima imi sparge pieptul. Acum plang insa cu sange. Nu stiu de ce plang. De handicapul meu fizic sau sufletesc? De faptul ca sunt oarba si nu voi mai putea vedea sau din cauza ca nu te voi mai putea privi vreodata? Acum imi amintesc ce s-a intamplat... Te-am vazut plecand si nu am suportat, deci mi-am scos ochii... Nu am vrut sa imi imprim in mine amintirea plecarii tale. De cate ori am vrut sa plang insa m-am abtinut mereu... acum imi va fi mult mai usor pentru ca nu voi mai putea plange niciodata.