Despre suflet

Exista nenumarate intrebari pe care majoritatea oamenilor si le pun despre suflet: ce este? chiar exista? ce se intampla cu el dupa ce murim? De-a lungul istoriei sufletul a avut multe definitii si s-au construit ipoteze variate in jurul acestui termen. De exemplu, Aristotel definea sufletul ca principiu al vietii si al manifestarii fiintelor vii. Contrar lui Platon, care definea sufletul ca pe o realitate autonoma, separata de corp si unita accidental cu el, Aristotel se intereseaza de suflet drept componenta esentiala a acestui tot indisolubil care este fiinta vie. Principiu al vietii, sufletul este inclus in corp: el este acel ceva al corpului, care ii da aceasta calitate particulara de viu. Intrebarea este ce reprezinta acel "ceva" al corpului? Pentru a defini ceea ce este sufletul in raport cu trupul, Aristotel incearca doua comparatii: "daca securea ar avea suflet, acesta ar fi "securitul", adica aptitudinea de a taia; daca ochiul ar avea suflet, acesta ar fi capacitatea de a vedea (vederea). Ceea ce defineste securea drept secure si ochiul drept ochi este perfectiunea lor proprie (functia lor); pentru suflet aceasta perfectiune este viata". Aristotel numeste acest principiu de perfectiune "entelehie". Sufletul este astfel definit drept "entelehia primara a unui corp organizat care poseda viata ca potentialitate". In dictionar, insa, sufletul reprezinta cea de-a doua structura a entitatii umane, situata intre corpul fizic si cel spiritual.
Din Biblie aflam ca sufletul este nemuritor si, dupa moartea fizica, se urca la cer asteptand Judecata de Apoi pentru a fi trimis ori in Ias ori in Rai unde va continua sa traiasca vesnic. Asadar, am putea spune ca intrebarilor de mai sus li s-au dat raspuns, insa, cu toate acestea, multi oameni inca isi pun aceste intrebari.
Raspunsul nu poate veni decat in momentul in care vom muri, pana atunci nu putem decat intui adevaratul sens al sufletului si fiecare are o conceptie total diferita despre acesta. Parerea mea este ca trupul reprezinta o gazda de care sufletul se foloseste o anumita perioada. Ca un fel de planta parazita care isi extrage toate mineralele din seva alor plante. In acest timp, el trece prin viata si toate incercarile ei experimentand orice situatie sau sentiment si, in functie de cum reactioneaza la fiecare, va fi judecat dupa desprinderea de trup. Mai exista notiunea de "reincarnare" in care sufletul, dupa ce se detaseaza de un trup, se naste din nou, dar de aceasta data in alt corp. De asemenea, ideea de "reincarnare" a pornit tot de la oameni in incercarea de a afla ce se intampla dupa moartea trupului. Exista foarte putine certitudini dintre care cea mai importanta este faptul ca oricine va muri la un moment dat.
Totusi, incertitudinile sunt foarte multe: este sufletul cu adevarat nemuritor sau totul se va termina odata cu moartea? Daca da, atunci ce se intampla cu el? Exista cu adevarat sufletul sau e doar o superstitie prin care omul incearca sa se convinga ca dupa moarte nu se termina totul? Cand totul in jurul nostru este pus sub semnul intrebarii, atunci nu ne ramane decat sa ne intoarcem spre ce ne este noua cu adevarat important.

Was I great when I fell down?

Was I great when I fell down? Did I impress you? Did I satisfy your selfish ambitions? Where you happy? Did you enjoy watching me failing in trying to get back on my feet? Did you enjoy watching me crawling at your feet asking for help? I can't imagine how happy you were when you hit me in my stomach making me groan. I still remember your laugh... It still haunts me at night, when silence rules my room. It still makes my blood boil. How much hate can lie in a human's body? I looked at you at that time and I felt pitty because I know that what goes around comes around and when time will come for you to fall I know you will never get back up. Not because you will not be able to, but because you'll be too afraid to do it. When that time comes, I will be there, at the bottom, waiting... You wonder what am I going to do to you? Simple. I will lend a hand to help you get up. That way you will go back to your fears, giving yourself in entirely to them. And if you fall again, I will always help you get up. So then again: was I great when I fell down? Because I think you're greater everytime you hit the ground. Don't you worry, I'll help you...

Draga Asasinule,

Stii, ieri am murit. Imi pare rau ca am ales un astfel de mijloc de a-ti spune acest lucru, dar am vrut sa o fac intr-o maniera memorabila. Cum am murit nu este important. Ceea ce este cu adevarat important este ce anume mi-a trecut prin minte in acel ultim moment de luciditate. Durerea fizica ce trebuia sa o indur era nimic pe langa ce am indurat in ultimul secol. Lama m-a lovit direct in inima, acea inima care ti-a apartinut inca din momentul primei priviri, acea inima sfasiata de fiara asteptarii indelungate, acea inima inecata de valurile sarate ce nu incetau sa depaseasca tarmul ochilor, acea inima umpluta de cicatrici adanci, inca rosiatice, acea inima care in loc sa bata pentru o singura persoana batea pentru doua. Fierul ascutit a fost lovitura de gratie.

In timp ce priveam cerul, primul lucru la care m-am gandit a fost ca asteptarea a luat sfarsit, totul s-a incheiat si am simtit ca durerea nu a mai durut. Apoi multe ganduri mi se invarteau in minte. M-am intors in perioada in care aveam 8 ani si nu cunosteam greutatile vietii. Tot ce stiam era ca sunt iubita si ca trebuie sa zambesc. Ma intorc la tara, la casa bunicilor mei unde am trait cele mai frumoase clipe ale copilariei mele. Alerg din nou prin livada, printre vita de vie. Ajung in campul unde ma simteam odinioara ca in Rai. Raiul meu... Toata radeam, ochii imi radeau, gura imi radea, parul, gesturile, inima radeau... Privesc cerul si privirea mi se incetoseaza. Nu stiu daca e din cauza lacrimilor sau a alunecarii in inconstient. Vad in zare o umbra atat de familiara. Da... ultimul lucru la care ma gandesc este cea de-a doua mare fericire din viata mea: tu. Ma comparai in trecut cu un copac. Te-am intrebat de ce? Inca mai tin minte ce mi-ai spus. Aceste cuvinte imi cantau in ureche mereu cand nu puteam sa adorm. Mi-ai spus ca sunt exact ca un copac: imi ia mult timp sa cresc insa este o certitudine ca nu va opri nimeni acest proces. In fiecare iarna voi gasi o metoda sa ma apar de frig, in fiecare primavara voi gasi puterea sa renasc si sa infloresc, in fiecare vara voi inrodi, insa mereu va exista o toamna care ma va omori. Mereu am crezut ca tu esti toamna mea. Acum acel copac s-a uscat. Toamna a biruit in sfarsit asupra lui. Acum ai sa vezi ca ai gresit cand ai spus ca in fiecare primavara voi gasi puterea sa renasc. M-am impotmolit in toamna. Sunt un schelet de copac cu o scorbura imensa in mijloc. Interiorul imi este putrezit, vasele imi sunt secate, frunzele imi sunt pe veci pierdute, crengile nu mai pot sa reziste nici in fata celei mai mici presiuni ale vantului. Da... ultimul lucru la care ma gandesc esti tu: Cat te-am iubit, cat te-am asteptat, cata nevoie am avut de tine, cat de crud mai omorat. Este si normal ca ultimul lucru pe care victima sa si-l aminteasca este chipul asasinului, chipul tau.

Cu fundul in sus

Imi spun mereu ca eu nu pot simti la fel ca altii. Eu simt totul cu o intensitate mult mai mare, mai profunda. Pentru mine totul are o alta textura decat cea reala, un cu totul alt inteles. Pamantul este moale si alunecos. Daca imi apas mana pe el mi se afunda si tot ce pot simti este ceva rece si sinistru. Dupa ce imi retrag bratul inghetat simt din nou briza rece mangaindu-mi degetele rigide. Iarba este foarte dura. Tot pamantul este acoperit cu acesti tepi exact ca un arici. Acele imi penetreaza pielea ca prin unt, iar sangele de un albastru electric mi se prelinge pe piele. Apa este si ea dura, atat de dura incat pot merge pe ea. Remarc ceva ciudat: cand pasesc pe apa cu piciorul stang simt raceala, iar cand pasesc cu dreptul simt caldura. Ignor senzatiile ciudate si ajung din nou pe acest pamant neobisnuit de moale. De asemenea sentimentele mele sunt complet date peste cap. Dragostea o exprim prin ura, iar ura prin dragoste; calmul il exprim prin furie, iar furia prin calm; fericirea prin tristete, iar tristetea prin fericire.
Cand iubesc pe cineva fac tot posibilul sa il ranesc. Nu stiu daca acest lucru il fac voluntar sau involuntar, insa il fac. Cand urasc pe cineva fac orice numai sa-l vad fericit. Mi se pare atipic, insa nu ma pot stapani. Ma gandesc ca o persoana, cu cat se bucura de viata si este mai fericita cu atat ii va fi mai greu sa se desparta de aceasta stare sau de aceasta lume... Cand sunt calma distrug tot ce imi cade in mana. De asemena tip, zgarii, lovesc, dar totul este normal pentru mine. Cand sunt furioasa stau trantita intr-un scaun si privesc in gol gandindu-ma la cele mai pasnice lucruri la care se poate gandi o persoana. Simt nevoia sa raman pe veci in acel scaun. Cand sunt fericita plang. Un hohot de agonie euforica. Nu stiu cum sa-l descriu. Un planset care seaca toate apele. Cand sunt trista rad. Un ras diabolic de fericire, malefic din toate punctele de vedere, dar totusi fericit.
Orice lucru pe care un om il simte intr-un fel, eu il simt total invers. Totul este cu fundul in sus. Stau spanzurata deasupra cerului. Ma uit in sus si vad ariciul. Nu inteleg de ce anume stau atarnata. Ce ma tine asa? Cand ma uit mai bine vad orizontul incolacit de gatul meu. Sunt moarta? Dar moartea pentru mine este viata, iar viata este moarte... Deci sa inteleg ca abia acum imi incepe viata, apoi moartea, apoi din nou viata...

Deadly love

Hate... Such a short yet a big word to say. Why would you say it and to whom?
To the person you love because he doesn't share the same feelings as you? This doesn't mean you hate him. On the contrary this only emphasizes how hurt you are and how much you care about him.
To your parents because they treat you like a baby or you do not get along well with them? Have you ever considered that they could die the next second? When you will think about that you will realize that you actually love them beyond your imagination.
To your enemies because you can't stand them or they have done something bad to you. Hmm... Why would you care for someone you don't get along with? Because hating them means caring about them or what they are doing. You shouldn't give a damn in any situation. Life is too short to stop and kill flies.
To yourself? Well... this is a tough one. If you hate yourself why the hell are you still alive? Just end it. Hating yourself gives nothing for you to live for. Why would you live inside a body you hate? Are you capable of taking away your own life? If you're not then what could this mean? That you still care a little bit about yourself? Quit using the word 'hate' incorrectly because 'hate' means 'love'. Whenever you say 'I hate you' you actually mean 'I love you'. 'Hate' is another synonym for 'love' but it's a love you don't want to admit. That's why you hide your true meaning behind this little word: hate...
If you want to know what real hate is... I'll tell you...
You hate the person you love when you are capable of killing him rather than see him happy. If you can torture him as cruel as possible until he finally says 'I love you' then you understand. You take out his eyes in order to keep your image clearly in his mind. You cut his hands so that his embrace will never be felt by others. You cut his ears so that the last sound he hears will be your whisper. You cut his tongue so that no one can hear his voice again. You burn his lips so that no other can feel that softness they had. Finally you take out his heart and eat it so it remains yours forever.
You hate your parents if you can cut them into little pieces, eat them at breakfast and drink their blood until you can't remember the taste of bread or water anymore. This way you can do whatever you like but you'll remain alone until you die and nobody can cast away this agonizing loneliness. Then you have to pray so your own children will not do the same to you...
If you hate your enemies then there are a lot of options to harm them. The best way is to let them live but in the most horrible way possible. For instance you can kill whatever friend or relative they have and even the new ones they can make. You can torture them with whatever item you grab on the spot. You can pull out their veins from their bodies one by one. You can rip off every single part of their skin. You can pull out every single bone of their bodies. You can do a lot of things so you can satisfy your need of vengeance.
When it comes to hating yourself the only way of freedom is suicide. You can do it painfully or less painfully. It's your choice but whatever you choose you still have to keep in mind that you will face hell. And there you can really be tortured and killed over and over again.
You do all this out of love... Take it as deadly love... With this I can say that love really is a dangerous feeling.

Orbire

Confuz, confuz totul este confuz...Incerc sa deschid ochii, insa nu pot. Sunt lipiti. Totul este negru...si confuz. Incerc sa imi amintesc ce s-a intamplat si nu pot. Vreau sa plang dar ma abtin. Eu nu am voie sa plang. Ma ridic in capul oaselor si ating cu mana ceva cald si umed. Este sange. Simt cum se prelinge acelasi lichid pe fata mea, din ochii mei. Incet imi duc mainile la ochi si pipai. Gol. Gaura. Nu mai am ochi. Inima imi sparge pieptul. Acum plang insa cu sange. Nu stiu de ce plang. De handicapul meu fizic sau sufletesc? De faptul ca sunt oarba si nu voi mai putea vedea sau din cauza ca nu te voi mai putea privi vreodata? Acum imi amintesc ce s-a intamplat... Te-am vazut plecand si nu am suportat, deci mi-am scos ochii... Nu am vrut sa imi imprim in mine amintirea plecarii tale. De cate ori am vrut sa plang insa m-am abtinut mereu... acum imi va fi mult mai usor pentru ca nu voi mai putea plange niciodata.